Meciul dintre Halep și Dart este primul din sesiunea de seară programat pe Rod Lover Arena. În prima parte a zilei, pe această arenă se vor disputa partidele Garbine Muguruza-Ajla Tomljanovic, Laura Siegemund-Karolina Pliskova și Egor Gerasimov-Alexander Zverev. După partida româncei, pe același teren va intra în scenă liderul mondial Rafael Nadal, care îl va întâlni pe Federico Delbonis.
Dart, jucătoare de 23 de ani, venită din calificări, a trecut în primul tur de pe tabloul principal de japoneza Misaki Doi (82 WTA), marți, la capătul unei partide care a durat două ore și 49 de minute. Britanica s-a impus cu scorul de 2-6, 6-4, 7-6 (10-6).
În calificări, Harriet Dart nu a pierdut set în fața jucătoarelor Elitsa Kostova (196 WTA), Nicole Gibbs (124 WTA) și Giulia Gatto-Monticone (151 WTA).
Cea mai bună performanță a lui Dart la un turneu de Mare Șlem este reprezentată de accederea în turul al treilea de la Wimbledon 2019, unde a cedat clar, contra lui Ashleigh Barty, scor 1-6, 1-6. În aprilie 2019, Dart a atins cea mai bună clasare din carieră, locul 92 WTA.
Simona Halep și Harriet Dart nu s-au mai întâlnit niciodată în circuitul WTA.
Halep s-a calificat în turul secund la Australian Open, marți, după ce a învins-o pe americanca Jennifer Brady (49 WTA), scor 7-6 (5), 6-1.
Sursă FOTO: Shutterstock